Ciprian Paraschiv, mesaj emoționant după ce a preluat funcția de președinte al Politehnicii Iași: „Fiul rătăcitor se întoarce acasă”

Ciprian Paraschiv, mesaj emoționant după ce a preluat funcția de președinte al Politehnicii Iași: „Fiul rătăcitor se întoarce acasă”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul de dezvoltare al Federației Române de Fotbal, Ciprian Paraschiv, va fi, începând de marți, noul președinte al clubului din Liga 1 Politehnica Iași. Fostul căpitan al lui Poli se întoarce acasă, în Copou, și e așteptat cu brațele deschise de către suporteri, care consideră această mutare încă o lovitură de imagine dată de Poli, după cea a aducerii lui Mircea Rednic pe banca tehnică.

Înainte de a fi prezentat oficial la Iași, Ciprian Paraschiv a postat un mesaj emoționant pe Facebook prin care anunță despărțirea de FRF și revenirea acasă. ”Fiul rătăcitor se întoarce acasă. Dincolo de trup și minte, am crezut mereu în suflet. Banderola de căpitan al echipei mele îmi cere acum să ajut”, spune Paraschiv.

Mesajul postat de către Ciprian Paraschiv pe contul său de Facebook

”Au trecut aproape șase ani excepționali la FRF, șase ani în care mi-am făcut prietenii pe viață, ani în care s-a început un proiect (de la subsol) și s-a construit frumos astfel încât copiii noștri să aibă îndrăzneala de a visa în fotbal.

Las în urmă brandul Grassroots, fără de care fotbalul mare nu poate exista, cu multitudinea de competiții din proiectul-umbrelă „Împreună Suntem Fotbal”. Mă despart cu greu de fotbalul feminin pe care am început să îl conturăm așa cum merită, ca un fenomen social și sportiv important. Și mă opresc din activitatea pentru futsal, acum când acest sport e mai aproape ca niciodată de prima calificare din istorie la un Mondial.
Am lucrat împreună cu un președinte extrem de dedicat, care a reușit cu echipa lui să salveze fotbalul românesc atunci când acesta se afla în situație critică, un președinte de federație în care eu cred mult, foarte mult!

O parte din inima mea va rămâne mereu în aceste proiecte, alături de ideile, zilele și nopțile mele. Am strâns din dinți când sufeream, uneori și fizic, dar am avut alături colegi minunați, specialiști în zonele lor de activitate, cărora le mulțumesc pentru sprijin.

Poate că “ce faci, rățușcă? :)” va lipsi de pe holurile FRF, dar o parte din mine va trăi mereu în surâsul copiilor din Cupa Satelor, în bucuria unei mingi lovite pentru prima oară la Fotbal în Grădinițe, lângă fetele care descoperă fotbalul în Cupa Tymbark, lângă cele mai mari care poartă cu mândrie tricoul României, lângă baieții admirabili care fac sacrificii pentru spectacolul din futsal, lângă legendele fotbalului românesc alături de care am avut privilegiul și onoarea să lucrez în Comisia Tehnică, lângă sufletele candide ale celor 30.000 de copii fericiți prezenți pe Arena Națională….
Dar când ți se propune să te întorci la echipa pe care ai iubit-o dintotdeauna… Cum poate înlocui ceva pentru mine, cu adevărat, mirosul ierbii din dealul Copoului al dulcelui târg al Ieșilor? Cum să fii pragmatic!?

Dincolo de trup și minte, am crezut mereu în suflet. Banderola de căpitan al echipei mele îmi cere acum să ajut. Am învățat și am dovedit, acum e momentul să mă întorc și să lucrez acolo unde a început povestea. Nu mai contează că situația mea e mai stabilă, să spunem, decât a clubului. Nu mai au rost argumentele realiste și analizele SWOT.

Am visat mereu să pot face cumva ca Iașiul fotbalistic să nu mai fie „un nobil scăpătat, cu hainele rupte în coate”, așa cum îl descria Silviu Stănescu, pe vremea când eram jucător.

Acum simt că pot. Că pot să aduc alături de mine profesioniști și credibilitate. Că am capacitatea să dau tot ce am mai bun pentru ECHIPA MEA, din afara terenului, la fel cum am facut-o din vestiar, până la ultimul minut. Că putem, împreună, să ducem Poli Iași în capul mesei, cu mâna pe sceptrul de nobil veritabil al Moldovei fotbalistice! Că putem! Putem pentru Poli!”.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×